De principiu, românii care își monitorizează, cu ajutorul camerelor video, casele și curțile n-au niciun fel de obligație de a respecta prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Însă, conform unui ghid oficializat anul trecut de Comitetul European pentru Protecția Datelor (EDPB), există situații banale care pot obliga până și persoanele fizice să respecte GDPR.
Anul trecut, în urma unei întâlniri plenare a EDPB, a fost adoptat un ghid referitor la prelucrarea datelor personale prin intermediul camerelor video. Acesta face referire inclusiv la camerele video pe care le folosesc persoanele fizice pentru a-și monitoriza proprietățile private.
În esență, specialiștii scriu în document că persoanele fizice n-au nicio obligație de a respecta GDPR atât timp cât camerele video monitorizează numai terenurile și casele proprii. Și atât timp cât fluxurile video nu sunt puse la dispoziție pe internet unui număr nedeterminat de alte persoane.
„Astfel, după cum a considerat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, așa-numita «scutire de la domiciliu» trebuie «interpretată ca referindu-se doar la activitățile care se desfășoară în cursul vieții private sau de familie a persoanelor, ceea ce evident nu este cazul la prelucrarea datelor cu caracter personal care constă în publicarea pe internet, astfel încât aceste date să fie accesibile unui număr nedeterminat de persoane»”, este explicat în ghidul oficial.
Cu alte cuvinte, românii pot folosi camere video fără să respecte prevederile GDPR numai dacă acestea sunt orientate exclusiv către propria casă și propriul teren. Dacă o cameră video este orientată în așa fel încât este vizibilă, fie și doar parțial, o proprietate vecină sau un spațiu public, atunci lucrurile se schimbă radical.
„În plus, dacă un sistem de supraveghere video, în măsura în care presupune înregistrarea și stocarea constantă a datelor personale și acoperă, «chiar parțial, un spațiu public și, în consecință, este direcționat spre exteriorul proprietății private a persoanei care prelucrează datele în acest mod, aceasta nu poate fi considerată o activitate care este o activitate exclusiv personală sau de uz casnic (…)»”, este subliniat în documentul citat.
Așadar, cei care folosesc camere video și supraveghează parțial (chiar dacă nu asta intenționează) spații publice sau alte proprietăți private sunt obligați să respecte prevederile GDPR.
GDPR este un regulament european aplicabil în toate statele membre ale Uniunii Europene, care impune reguli comune pentru prelucrarea și protejarea datelor personale ale persoanelor fizice. Totodată, acesta prevede și amenzi usturătoare pentru prelucrarea ilegală a datelor personale.
Filmările obținute cu ajutorul camerelor video sunt considerate date personale în măsura în care imaginile conțin detalii care pot duce la identificarea anumitor persoane. De exemplu, date personale sunt filmările în care sunt suprinse persoane trecând pe o stradă sau chiar și numerele de înmatriculare ale mașinilor care trec pe aceeași stradă.
Atenție! Ghidul EDPB este aplicabil oficial în toate statele membre ale Uniunii Europene. Acesta are rolul de a oferi reguli de aplicare pentru GDPR, de care să se folosească autoritățile în controalele la entitățile care prelucrează date personale.
Comenteaza